vineri, 19 martie 2010

In vizita la GENICOLOG


N'am mai scris de ceva vreme, însă ceea ce urmează sunt obligată să postez căci e damn funny:
Aşadar, astăzi amica A. ne-a povestit Flor'cicăi şi mie că ieri a fost la ginecolog. Până aici nimic deosebit, însă cică mama prietenului ei, respectiv viitoarea ei soacră (sper să nu) a ţinut morţiş să o însoţească. Foarte ciudat n'ar fi nici asta, însă madam' soacra nu numai că a însoţit'o dar a intrat cu ea şi în cabinet la domnu' doctor, asfel încât amica A. a ajuns să facă "umeri-craci" cu domnu' doctor, de faţă cu mama soacră, care supraveghea atent investigaţiunea. Amica A. a murit de ruşine, domnu' doctoru' a murit de râs, iar mama soacră a fost singura satisfăcută. În faţa acestei istorioare, noi, io si Flor'cica am rămas ca la dentist şi ne-am gândit noi aşa şi am început, evident sub formă de bârfă şi caterincă, următoarea discuţie pe messenger. Avertizez, conţine mici pornografii, căcănării şi porcisme necenzurate.

Deci:

flory1blue: deci...te duci cu mama la GENIcolog?
Mary-Joe: mai nu stiu ce sa zic, il prefer pe taica'tu
flory1blue: pai sa stiu
Mary-Joe: ori frac'tu daca e dispus
Mary-Joe: adica ma gandesc ca au mai multa experienta
flory1blue: sa mai arvunesc si vreo 2 vecini
Mary-Joe: chiar te rog
Mary-Joe: faci tu asta pentru mine?
Mary-Joe: eu n'am indraznit sa zic
flory1blue: evident
Mary-Joe: iti foarte multumesc si iti raman proFUND indatorata
flory1blue: adica....sa fie acolo ca la spectacol
Mary-Joe: da' zi'le sa ia niste bannere cu ceva de genul: Maricico, hai ca potiiii, Maricico - jos chilotiiiii, d'astea
Mary-Joe: intelegi?
Mary-Joe: niste baloane, ceva
Mary-Joe: adica sa fie atmosfera
flory1blue: bine ..
flory1blue: ma gandeam si la niste prieteni
flory1blue: dar..avand in vedere ca nu ai vrut sa-i ajuti .... nu pot apela
Mary-Joe: si daca se poate pe dl. N., care, in timpul consultatiei sa intervina prompt, din 2 in 2 minute: auziti, am si eu o chestiune cu dumneavoastra
flory1blue: cred ca a venit H.
flory1blue: il vrei?
Mary-Joe: io zic ca in aceste conditii, consultatia mea ginecologica sa se desfasoare pe Lia Manoliu
flory1blue: 3D...zic
Mary-Joe: si o sa ma gandesc pe cine bag la tribune si pe cine la peluze
Mary-Joe: si o punem de'o premiera
Mary-Joe: pana una alta eu ma cac, unde zici sa ma exteriorizez in piata unirii sau la romana?
Mary-Joe: auzi
Mary-Joe: si vreau ca pe ecranul de pe Lia Manoliu, sa apara informatii de genul: am descoperit un chist, deci 1-0 pentru ovarul stang
Mary-Joe: ovarul drept recupereaza, 1-1
Mary-Joe: bine, in cazul lui A. cred ca vom juca fotbal american, ca parca acolo e cu 20-35
flory1blue: ce rele suntem fata
flory1blue: bine..sunt de ras astia
flory1blue: ma mir cum de nu s-a bagat si aia in pizda ei
flory1blue: sa se uite si ea..daca tot era acolo
flory1blue: sa intitulezi..
flory1blue: "o vizita la GENIcolog"
Mary-Joe: auzi, lasam intrarea libera sau percepem taxa?
flory1blue: pai...depinde
Mary-Joe: eu zic sa percepem taxa
flory1blue: daca faci asta pt stiinta...sa fie libera
Mary-Joe: insa joia intrarea libera pentru barbati
flory1blue: daca nu...sa castigam si noi ceva
flory1blue: joia?
Mary-Joe: pai da
flory1blue: de ce?
Mary-Joe: nu stiu, asa mi'a venit
flory1blue: aha..
flory1blue: pai....daca e 3D..trebuie sa dam si ochelari la intrare
Mary-Joe: clar
flory1blue: asa ca..luam bani
flory1blue: sa ne scoatem o cheltuiala
flory1blue: si..zic...
flory1blue: sa largim echipa
flory1blue: o luam si pe ..colega..
flory1blue: cu web-ul pe tâţe
Mary-Joe: da mai dar e criza si ma gandeam ca joi, de exemplus, ca sunt la ovulatie, sa facem o mica reducere, in sensul ca: vii insotit de un prieten beneficiezi de reducere 20%, vii insotit de mama soacra reducere 75%, vii si cu tata socru - gratuit dom'le
flory1blue: da....ai dreptate
flory1blue: gandesti ca un om de afaceri
Mary-Joe: bineinteles, tre' sa fac si eu un ban ca aci ... mor dracu' de foame
flory1blue: sa stii..ca..
flory1blue: una lume..ne-a luat-o inainte
Mary-Joe: auzi, crezi ca ar avea mai mult succes daca as face o clisma in direct?
flory1blue: la OTV
Mary-Joe: nu, la "Acces din Rect"
flory1blue: sa imi spui cand..
flory1blue: sa dau sms sa-mi iau si eu casa
flory1blue: mai asteapta...sa avem exculsivitate
flory1blue: sau macar ..un CHIROTAJ, ceva
Mary-Joe: n'avem
Mary-Joe: inca
Mary-Joe: dar lui A. i s'a spus ca se poate insarcina, deci ... pe viitor .... oricum facem foileton
flory1blue: daaa
flory1blue: avem subiect

6 comentarii:

sictireanu spunea...

tare faza :)))))

Calin.Crainic spunea...

astia probabil se si fut cu mami de fata. si ea face galerie: hai, fiu-mio, mai la stanga, mai sus, "fiu-mio, hai fi dur/ da mai repede din cur". "bine, ma ca ati terminat. hai, acum, serviti ca v-am facut clatite. fiu-mio tu ai 5, nora-mea, tu ai doua, ca ai stat numa' capra"

radiowhisper.com spunea...

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

Portal Iasi spunea...

Buna ziua
Numele meu este Iacob Constantin si va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://iasimylove.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Portal Iasi (fara diacritice).
Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra.
O zi buna va doresc

Portal Iasi spunea...

Buna
Multumesc frumos pentru link.
Te-am adaugat si eu cu titlul "Mary Joe Blog".
Daca doresti altul spune-mi si il modific.
O zi buna iti doresc si o toamna frumoasa

Mary-Joe spunea...

Multumesc, este foarte bine asa. O zi buna si tie.